MENU
CALENDAR ORTODOX
REPERE ORTODOXE
WEB ORTODOX
Click aici apoi trimiteti emailul la adresa respectiva pentru a va abona la "Web Ortodox - lista ce contine noutatile de pe webul romanesc ortodox.

PS Laurentiu Streza este noul Mitropolit al Ardealului

Data: 03.11.2005
Sursa: Patriarhia Romana

În ziua de 3 noiembrie a.c., la Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, s-a întrunit Colegiul Electoral Bisericesc pentru alegerea ierarhului titular în scaunul vacant de mitropolit al Ardealului şi Arhiepiscop al Sibiului.

Colegiul Electoral Bisericesc este organul electiv central pentru ierarhia bisericească superioară, format din membrii Sfântului Sinod, reprezentanţii eparhiilor în Adunarea Naţional Bisericească (un cleric şi doi mireni din fiecare eparhie), membrii clerici şi mireni ai Adunării eparhiale a eparhiei vacante, decani ai Facultăţilor de Teologie şi directori ai Seminariilor Teologice Liceale (câte unul pentru fiecare Mitropolie).

În sesiunea de lucru din 20-21 octombrie a.c., Sfântul Sinod a nominalizat, prin vot secret, pe Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba Iuliei, şi pe Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului, drept candidaţi pentru alegerea titularului scaunului vacant de Mitropolit al Ardealului şi Arhiepiscop al Sibiului.

După desfăşurarea a două tururi de scrutin, în urma numărării voturilor, Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului a fost ales mitropolit al Ardealului şi Arhiepiscop al Sibiului.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE