Razvan CODRESCU

O seama de conditionari obiective fac ca periodicul nostru lunar sa apara in contratimp cu principalul eveniment romanesc al lunii septembrie. Cind scriu aceste rinduri, au mai ramas citeva zile pina la alegerea noului Patriarh. Cind le cititi dvs., au trecut deja citeva zile de cind noul Patriarh s-a ales. Despre acest al saselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane vom avea deci prilejul sa vorbim abia in numerele viitoare. Deocamdata ne-am considerat datori cu punctarea citorva aspecte legate de antecedentele alegerii propriu-zise: sint fapte care descumpanesc si ingrijoreaza dincolo de evenimentul in sine si de rezultatul lui final. Ca si la alegerile pentru Mitropolia Ardealului, dar cu ecouri si consecinte mult mai mari, s-au creat o serie de precedente reprobabile, iar nu putine personalitati laice sau bisericesti „si-au dat arama pe fata” intr-un mod deconcertant, sporindu-ne sentimentul ca traim – „de la vladica la opinca” – in cea mai deplorabila dintre lumile posibile...

Conservatori versus ecumenisti?

Cum, de la moartea Patriahului Teoctist incoace, mai toata lumea, avenita si neavenita, s-a simtit datoare „sa se implice” si „sa-si dea cu parerea” despre treburile si destinele Bisericii, ar fi imposibil sa consemnam, fie si doar in treacat, toate nastrusniciile, turpitudinile sau abjectiile debitate in mass-media timp de o luna si mai bine. Ne rezumam aici doar la citeva dintre ele.

Desi nu mai reprezenta o miza, nici raposatul Patriarh n-a fost crutat in context, cutare cotidian central pretindu-se la abjectia incomensurabila de a colporta despre cel abia pus in mormint niste mistificari rasuflate, provenite din arsenalul diversionist al fostei Securitati (homosexual, legionar, incendiator de sinagogi), cum se mai incercase, inabil, cu citiva ani in urma, falsul fiind repede amendat ca atare. Dar mercenarii presei si complicii lor interesati si-au focalizat desigur tirul indign mai ales asupra luptei pentru succesiune, care a angajat nu doar posibilii candidati, ci si largi sfere de interes contextual.

Perceptia rudimentara a „taberelor” divergente din sinul Bisericii s-a cramponat in dihotomia „traditionalisti/conservatori” – „modernisti/ecumenisti”, cei din urma fiind banuiti, cu sau fara dreptate, ca ar fi manipulati de masonerie, iar unii ar fi de-a dreptul masoni. Agitarea problemei masonice a fost acutizata si de faptul ca numerosi membri laici ai Adunarii Nationale Bisericesti sint masoni notorii, in frunte cu Sorin Frunzaverde si Constantin Balaceanu-Stolnici. (Cit de grava este aceasta situatie si cine poarta raspunderea ei, este o alta discutie. Sa amintim totusi ca Sf. Sinod al B.O.R. a condamnat oficial masoneria in martie 1937, pe baza raportului intocmit de Mitropolitul Nicolae Balan, si ca respectiva condamnare este inca formal in vigoare, asupra ei nemairevenindu-se in nici un fel in cei 70 de ani scursi de atunci.)

Prin discursul sau ostentativ ecumenic si prin ostilitatea sa fata de anumite minastiri ultratraditionaliste, Mitropolitul de la Iasi, Daniel Ciobotea, a ajuns sa fie privit ca virful de lance al masoneriei in Biserica si ca preferential candidat al acesteia la scaunul patriarhal. Din aceasta perspectiva, unii l-au atacat, altii s-au simtit datori sa-l apere. Citeva lucruri incredibile s-au petrecut pe acest fond, mai ales in zilele imediat premergatoare alegerilor.

Conservatorii mananca conserve?

Astfel, Mitropolitul de la Sibiu, Laurentiu Streza, dator Mitropolitului Daniel pentru ca i-a sustinut maian candidatura la Mitropolia Ardealului (dar, zic unii, si pentru ca i-ar fi promis, daca ajunge Patriarh, sa-l aduca in scaunul de la Iasi), a gasit de cuviinta sa-i faca acestuia o campanie aproape indecenta, aparind, intre altele, si la postul de televiziune „National 24”, unde a avut o prestatie de pomina (in sensul cel mai rau al cuvintului). Dupa ce ne-a luminat ca termenul de conservator „vine de la conserva” („Ha, ha, conservatorii maninca conserve, asta e...”) si ca ecumenismul ar trebui sa fie conditie sine qua non a admiterii in preotie (!!!), a tinut sa-i asigure pe telespectatori, ca unul ce-i cunoaste pe toti membrii Sinodului, ca Mitropolitul Daniel... „e cu cinci minute mai destept decit toti ceilalti”! N-a lovit deci numai in Mitropolitul Teofan (care trecea la acea data drept principalul contracandidat al Mitropolitului Daniel la demnitatea de Patriarh), ci a jignit public, cu toata degajarea, intreg Sinodul B.O.R. din care face parte! Dar dincolo de ireverenta continutului acestei asertiuni, toata lumea a ramas stupefiata de limbajul de maidan folosit de un arhiereu si profesor universitar instalat pe scaunul lui Saguna! Nu stim daca Mitropolitul Daniel este intr-adevar „cu cinci minute mai destept”, dar Mitropolitul Laurentiu, prin primitivismul decerebrat si prin vulgaritatea agresiva a prestatiei sale „in direct”, a reusit sa lase despre sine impresia ca ar fi... „cu cinci minute mai prost”.

Sf. Parinti sau „Mitropolitul nost”?

La Sibiu (Capitala Culturala Europeana 2007), deci in ograda „spiritualului” urmas al lui Saguna, s-a desfasurat, desigur nu fara prezenta loctiitorului patriarhal, intre 4 si 9 septembrie, a treia editie a Adunarii Ecumenice Europene, intr-o atmosfera destul de tensionata pentru partea ortodoxa romana, confruntata cu grijile „campaniei electorale” si cu suspiciunile fata de ecumenism ale multor minastiri si credinciosi practicanti (caci mai ales nepracticantii fac mare caz de ecumenism, nestiind despre ce e vorba). Victima a nervilor intinsi si a unei vigilente demne de cauze mai bune avea sa cada tinara E. N., absolventa de A.S.E. si sora de minastire, care raspindea gratuit si pasnic, la usa catedralei, brosuri si CD-uri cu puncte de vedere nefavorabile ecumenismului ideologizat (pe care vestitul teolog si induhovnicit sirb Iustin Popovici l-a numit cel dintii, daca nu ma insel, „cea mai mare erezie a secolului XX”). Doi preoti locali, investiti cu misiunea de vajnici pazitori ai „linistii” ecumenice, au admonestat-o pe fata si apoi au dat-o pe mina politiei, care a ridicat-o ca pe vremea stalinismului si a anchetat-o ca pe o terorista (cu perchezitie corporala, luare de amprente, declaratie scrisa, verificarea aparatului foto si confiscarea materialelor „dusmanoase”) timp de vreo patru ceasuri, pina la caderea intunericului, in sediul din b-dul Revolutiei (vorba aceea: „Vom muri si vom fi liberi”...). Nici nu stii de ce sa fii mai uluit si mai indignat: de atitudinea celor doi gealati in sutana (dintre care unul a debitat, in auzul celor din jur, aceasta „perla” de neuitat: „Ce, sint mai credibili Sfintii Parinti decit Mitropolitul nostru?!”), sau de atitudinea abuziva a politiei (mai ferme la noi, azi ca si ieri, cu sanctionarea opiniilor liber exprimate decit cu infractiunile propriu-zise)! Am avut curiozitatea sa consultam si noi materialele incriminate: nimic altceva decit citate din autorii patristici si din marii teologi si duhovnici romani ai secolului XX (Dumitru Staniloae, Arsenie Boca, Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Iustin Parvu etc.). Se pare insa ca nu atit critica ecumenismului in sine facea obiectul acestei necuvioase nervozitati, cit acuzatia implicita a unor ierarhi ca pun ecumenismul mai presus de dreapta credinta.

Si sfint, si mason?

In fine, integrindu-se vadit tot in campania „pro-Daniel”, ca tentativa de contracarare a acuzatiilor curente de complicitate cu masoneria, in Evenimentul zilei din 9 septembrie ne-a fost dat sa aflam, dintr-un editorial succint, ca masonii romani l-au decretat, prin expunerea „documentata” a Marelui Maestru Viorel Danacu (cu prilejul comemorarii lui Florian Pittis si a altor „frati incorporati in eternitate”), pe Sfintul Voievod Martir Constantin Brancoveanu drept... „primul mason roman”! E o culme a tupeului sau a ignorantei? Caci pe ce se bazeaza Marele Maestru in elucubratia sa tendentioasa? Pe faptul ca secretarul voievodului, aventurierul italian Antonio Maria del Chiaro, a fost de la un moment dat mason, a infiintat o loja la Galati, in 1734, si apoi o alta la Iasi, cu fanariotul Constantin Mavrocordat. Concluzia abrupta a Marelui Maestru Danacu este aceasta: „Desi nu exista documente clare, este greu de crezut ca Antonio Maria Del Chiaro nu l-a initiat pe marele domnitor-martir Constantin Brancoveanu in masonerie”, de vreme ce mai tarziu “facea acelasi lucru cu domnitorul Moldovei, Constantin Mavrocordat”! Dar lucrurile nu se opresc aici. Iata corolarul propagandistic: “Putem spune, fara a exagera, ca primul roman identificat in istorie ca apartinind masoneriei este dreptcredinciosul voievod Constantin Brancoveanu, canonizat de Biserica Ortodoxa, lucru care demonstreaza ca masoneria romana si Biserica au fost nu doar puncte de sprijin, adevarate coloane ale acestui neam, ci si in perfecta conlucrare…”!!!

Acum e de spus ca Antonio Maria del Chiaro, fire arivista si uneltitoare, inclinata sa admire la Constantin Brancoveanu mai degraba abilitatea politica decit evlavia religioasa (sapeva pelar la gazzuola senza farla gridare, “stia sa jupoaie oaia fara s-o faca sa behaie”), n-ar fi ezitat, desigur, sa-l atraga in masonerie, dat totusi cu aceasta conditie minimala: ca masoneria sa fi existat pe vremea cind el era tinar secretar al voievodului. Or, cit de activ mason ar fi fost italianul mai tirziu, fapt este ca, dupa toate istoriile autorizate, primele structuri masonice moderne apar in Occident abia la 1717, in vreme ce voievodul roman a fost martirizat de catre turci la… 1714. Nu trebuie sa fii “cu cinci minute mai destept” decit nimeni ca sa cazi de acord ca Brancoveanu nu putea fi initiat in masonerie inainte ca aceasta sa se fi infiintat!

Astfel de incercari penibile de a ne face sa credem ca n-ar exista incompatibilitate intre masonerie si Biserica reprezinta tot atitea sfidari ale adevarului si ale bunului simt elementar. Ca sa nu mai spunem ca, chiar daca Brancoveanu s-ar fi incurcat cu masoneria, moartea martirica pentru Hristos, laolalta cu toti fiii lui, ar fi rascumparat acest pacat, ca si altele mai mari sau mai mici, iar sfintenia i-ar fi ramas la fel de indiscutabila si de straina de interesele electorale ale epigonilor grobieni din secolul XXI.