OPINII

Danion Vasile

În ultima vreme s-a vorbit mult despre celebra constatare a tânărului dar nu mai puţin lucidului ieromonah Savatie Baştovoi „Două carii ieşite din aceeaşi găoace rod astăzi poporul nostru: ecumenismul pe plan religios si ideea Uniunii Europene pe plan politic si economic”¹. Această poziţie este contestată însă de un număr destul de mare de preoţi şi teologi, care se regăsesc în afirmaţiile părintelui profesor Constantin Coman despre „erminia conform căreia Europa este un pericol despre ortodoxie. Va trebui să recunoaştem cu toţii într-o zi că o astfel de atitudine este una ipocrită şi facilă, care punctează tocmai incapacitatea de a-ţi asuma răspunderea pentru propriile neputinţe şi eşecuri”².

Articolul de faţă îşi propune să prezinte câteva fapte şi opinii care pot ajuta la conturarea unui punct de vedere obiectiv. Scurtimea sa lasă loc liber comentariilor şi, de ce nu, polemicii. De altfel, el apare tocmai ca un răspuns (drept la replică) adresat unei invitaţii mai vechi făcute de redacţia revistei dvs. de a discuta liber pe tema aspectelor spirituale ale integrării în Uniunea Europeană.

Scandalul provocat de iniţiativa scoaterii icoanelor din şcoli a fost un prim semnal de alarmă că în minţile unora apartenenţa la UE implică descreştinarea României. La momentul respectiv însă, oficialii UE nu s-au implicat în soluţionarea disputei.

Ceea ce s-a întâmplat însă anul acesta a arătat orientarea spirituală a Uniunii: Uniunea Europeană a acuzat Polonia de homofobie, datorită unui proiect de lege potrivit căruia se interzice propaganda homosexuală în şcolile poloneze. Şi în România homosexualii au încercat să îşi promoveze patimile în şcoli. În 2005, fundaţia ACCEPT a tipărit un manual alternativ de educaţie sexuală, dar s-au lovit de opoziţia oficialităţilor.

Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar judeţean Iaşi Camelia Gavrilă a spus atunci: „Ţinând cont de deschiderea către valorile democratice şi europene, noi suntem dispuşi să acceptăm şi să fim toleranţi faţă de minorităţile sexuale. Dar de la această atitudine şi până la a accepta să se predea sau să se comenteze în şcoli astfel de pledoarii pentru homosexualitate pasul este foarte mare. E ciudată insistenţa acestei fundaţii cu acest ghid adresat profesorilor. Însă noi pledăm ca elevii să ia cunoştinţă de elemente de dragoste normală şi sănătoasă”³.

În Polonia, ministrul Educaţiei, Roman Giertych a afirmat ferm că: „Trebuie să fie limitată propaganda homosexuală astfel încât copiii să nu-şi facă o părere greşită despre familie”. Iniţiativa sa, concretizată într-un proiect de lege potrivit căruia începând din toamna acestui an homosexuală în şcoli va fi interzisă, s-a lovit de zidul parlamentarilor UE. Aceştia, pe 26 aprilie 2007 au votat o rezoluţie (cu 325 de voturi pentru şi doar 124 contra şi 150 de abţineri) prin care Polonia era condamnata pentru homofobie. Mai mult, rezoluţia adoptată cere trimiterea unei delegaţii care sa verifice Polonia, în scopul “legalizării homosexualităţii pe întreaga planetă”⁴.

Observând valorile pe care le promovează Europa contemporană, părintele Nicolae Steinhardt făcea o constatare foarte tristă: „Europa de astăzi (Occidentul) oferă un spectacol de nerozie şi îndobitocire cum rareori a mai fost din secolul IV încoace”.⁵ IPS Bartolomeu Anania îl continuă inspirat: „Pretenţiile aberante care ni se pun în faţă pentru a fi acceptaţi în această Europă: homosexualitatea, viciul, avortul, desfrâul, sexualitatea, pornografia, adică tot ceea ce poate fi mai rău în viaţa unei societăţi, nişte rele pe care noi ca popor, în frunte cu Biserica şi din fericire în frunte cu tineretul nostru creştin ortodox, le respingem cu toată fermitatea, pentru că nu vrem ca, cu preţul «intrării» noastre în Europa să ne pierdem propria identitate naţională. (…) Pentru intrarea în Europa ni se cere să fim toleranţi cu toate cele care ne smulg din credinţa noastră. De aceea, personal, voi deveni intolerant, chiar cu riscul de a fi catalogat drept fundamentalist. La urma urmei, dacă e vorba de «fundamentalism», primul fundamentalist a fost însuşi Iisus Hristos: «Înapoia Mea, satano!»”.⁶

Creştini fiind, nu vrem şi nici nu cerem pedepsirea homosexualilor după cum o cere Vechiul Testament: De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sângele lor asupra lor este (Levitic 20, 8-13).

Ceea ce cerem este însă să fim lăsaţi să ne apărăm identitatea, să nu ni se impună acceptarea anormalului drept normal, a păcatului drept virtute. Homosexuali au fost, sunt şi vor mai fi. Biserica nu îi condamnă, ci îi aşteaptă cu răbdare să se pocăiască şi să înceapă o viaţă nouă.

În timpul vizitei în România, Arhiepiscopul Atenei - Hristodoulos ne-a atras atenţia asupra pericolului care ne stă înainte – acela de a ne lăsa păcăliţi de o mentalitate anticreştină promovată de Europa: „influenţaţi de ateismul generat de iluminism, europenii de astăzi urmăresc să creeze o Europă care refuză creştinismul. Dacă vor reuşi, atunci Uniunea Europeană va deveni foarte fragilă, gata să moară chiar în faşă»”⁷.

Părintele Iustin Pârvu spune: „Am zis cândva: intrarea în UE este ieşirea din Ortodoxie. Dar revin şi zic: depinde de noi să nu lepădăm deodată credinţa. Că şi haina nu o dezbraci dintr-o mişcare, mai întâi scoţi o mânecă, apoi cealaltă. Până atunci, s-ar putea ca poporul să se deştepte. Dacă ne vom ruga însă cu râvnă, dacă ne vom osteni în rugăciune, Dumnezeu va face ca totul să fie posibil. Şi toate aceste încercări, globalizare, ecumenism şi cine ştie care altele, toate vor fi spulberate de forţa rugăciunii.”⁸

Dacă forţa rugăciunii va birui, ne va fi bine. Dacă nu, vom fi puşi să dăm răspuns tulburătoarei întrebări adresate profetic de Sfântul Nicolae Velimirovici: „Hristos a plecat din Europa, precum odinioară din ţinutul Gadarenilor la poftirea acelora: dar îndată ce a plecat, a venit război, urgie, spaimă, ruină, distrugere. S-a întors în Europa barbaria de dinainte de creştinism: a avarilor, a hunilor, a longobarzilor, a africanilor, numai că de o sută de ori mai înfricoşătoare. Hristos Şi-a luat crucea şi binecuvântarea Sa şi a plecat. A rămas în urmă întuneric şi putoare. Iar voi hotărâţi-vă acum, cu cine vreţi să fiţi: cu întunecata şi puturoasa Europă, sau cu Hristos?“⁹

Krzysztof Bosak, din partea Ligii Familiilor Polone, unul dintre partidele membre ale coaliţiei aflate la putere: „În Canada, vedem instanţe care le interzic părinţilor să-şi retragă copiii de la orele de propagandă homosexuală. Vedem că un bărbat este arestat pentru că a mers să discute cu directorul şcolii pentru a-i cere retragerea copilului său de la aceste ore. În Anglia, există un program prin care copiii învaţă despre istoria mişcării homosexualilor - lucru care nu are legătură nici cu istoria si nici cu ştiinţa, ci cu o ideologie dăunătoare copiilor. Şi în Polonia activiştii homosexuali au încercat să distribuie broşuri obscene în şcoli. Acest lucru trebuie să înceteze, pentru binele copiilor noştri, al siguranţei şi al libertăţii în faţa acestei hărţuiri.”¹⁰

Măsurată pe o scală între «tradiţionalism» şi «modernism», atitudinea populaţiei faţă de această minoritate sexuală se plasează în zona de «tradiţionalism», adică de intoleranţă. Astfel, patru din cinci persoane consideră că s-ar simţi deranjate «mult» şi «foarte mult» dacă «o persoană de acelaşi sex le-ar face avansuri», 75% dacă ar afla că un membru al familiei este homosexual, iar peste două treimi s-ar simţi deranjate dacă ar afla că unul dintre profesorii copilului este homosexual”¹¹.

Sfântul Ioan Gură de Aur scria: „Ce poate fi mai spurcat decât un bărbat tăvălindu-se în (astfel de) curvii? Ce poate fi mai greţos? O! Ce nebunie! O! Ce smintire! (…) Voi însă, care săvârşiţi acest păcat, aţi făcut neamul nostru omenesc mai necinstit decât necuvântătoarele, căci îl batjocoriţi prin asemenea fapte şi vă batjocoriţi şi voi înşivă”¹².